Contract semnat pentru realizarea sistemului de toll-taxe în Bulgaria
Agenţia „Infrastructură rutieră” a semnat un contract pentru realizarea unui sistem de toll-taxe cu compania austriacă „Kapsch telematik technologies Bulgaria” care a câştigat o licitaţie cu preţ de peste 150 mil. euro.
În momentul de faţă, bulgaria este singura ţară din UE în care autoturismele preiau greutatea principală pentru întreţinerea reţelei de drumuri publice, deoarece veniturile din taxe de viniete pentru autoturisme depăşesc semnificativ veniturile asigurare din vinietele pentru autoutilitare şi autocamioane. Prin sistemul de toll-taxe se urmăreşte întoarcerea acestei situaţii, camioanele urmând a fi taxate cu taxe mult mai mari (se preconizează o creştere de cca. 6-7 ori a veniturilor din taxe pentru autocamioane), timp ce preţurile vinietelor nu vor fi modificate.
Taxele percepute prin aceste toll-sistem vor fi plătite numai de autocamioane şi autoutilitare cu MTMA de peste 3.5 tone (camioane, autocare etc.). Plata se va face la ghişee separate dotate cu dispozitive mobile, cadre pentru depistarea greutăţii, gabarite şi rută.
Tot restul autovehiculelor vor achiziţiona o vinietă electronică, adică nu va mai exista autocolant pentru lipire pe parbriz. Vinieta electronică reprezintă o plată electronică asociată cu numărul de înmatriculare al maşinii. Această va putea fi achitată la 500 de terminale electronice amplasate pe tot teritoriul Bulgariei.
În momentul de faţă, conform caietului de sarcini, sistemul toll trebuie să cuprindă 16 mii km de drumuri publice, incluzând toate autostrăzile, drumurile naţionale (clasa I) şi judeţene (clasa II) precum şi o mare parte din drumurile clasa III. Potrivit Ministrului Dezvoltării regionale şi amenajării teritoriului însă, sistemul de toll-taxe, va include, mai degrabă, 8000 km de drumuri din reţeaua de drumuri naţionale, iar drumurile clasa III nu vor fi incluse.
Termenul de onorare a contractului atribuit prin licitaţie pentru realizarea sistemului toll, este de 19 luni, însă pentru punerea în funcţiune a versiunii iniţiale a sistemului este prevăzut un termen de 7 luni de zile – adică realizarea centrelor de informare, terminalelor de achiziţie viniete, dispozitive mobile şi tot restul infrastructurii. Restul de 12 luni sunt dedicate auditului, evaluărilor şi corecţiilor. Plăţile vor fi făcute prin acest sistem începând din anul viitor.